miercuri, 30 aprilie 2008

..oglinda magica..

De cele mai multe ori un om are mai multe caractere: unul pe care-l crede el, altul pe care i-l da publicul si un al treilea pe care nici unul, nici altul nu-l pot deslusi niciodata, si care e cel adevarat. (N. Iorga)


De multe ori m-am gandit daca ma cunosc cu adevarat, de cam tot atatea ori am ajuns la concluzia ca nu, pentru ca asa cum zice si Iorga, vor fi mereu mici detalii despre mine pe care nu le voi putea deslusi. Si atunci, primul lucru care mi-a sarit in minte a fost o paralela dintre ce a fost si ce este.
S
i pentru asta ar trebui sa descui cateva sertarase de mult incuiate pentru a-mi raspunde la o intrebare destul de general conturata,dar care lucreaza foarte mult in ascunzisurile mele nostalgice:Imi mai aduc aminte..
..de visele pe care incercam sa le rostesc cu voce tare asemeni unui spectacol in care eu si un personaj nevazut nici macar de mine interpretam rolurile principale?
..de roseata din obraji atunci cand imi era atinsa intimitatea..ori ca facusem vreo prostioara ori ca incercam sa ascund planuri secrete?
..de lacrimile varsate pentru o bombonica lipsa sau pentru o jucarioara disparuta..acest fapt avand transpunere in prezent prin lipsa unor persoane sau a unor fapte mult asteptate de mine?
..si cat de mult ar mai putea continua aceasta lista a interogatoriului meu asupra fiintei mele..
Dar alfel ar trebui luate lucrurile..oare cat de mult lucrurile pe care le facem ne vor schimba personalitatea?..in ce masura trebuie sa tinem cont de expresia "traieste clipa",tinand cont ca ale ei consecinte pot fi de mii de clipe,nu doar de una singura?
...si oare..in ce masura evolutia noastra ca oameni vine in mod automat si cat trebuie sa muncim noi pentru ea?

marți, 29 aprilie 2008

..un vis incolor..


..de multe ori ma simt doborata de-a dreptul de viata..de multe ori simt ca drumul meu se sfarseste..si asta nu cred ca e cosmar..confuzie..sau doar o clipa care trece grabita prin mine..
..este ceva real..concret..ceva ce trebuie luat ca atare si privit ca pe ceva ce face parte din programul nostru de maturizare..
..si acum nu incerc sa vorbesc decat despre relatiile mele cu cei din jur..am sansa sa interactionez cu persoane calme sau irascibile sau calde sau extrem de reci..si atata timp cat aceste caractere nu reusesc sa se contopeasca cu al meu caracter,lucrurile capata un contur greu de vizualizat si astfel apar conflictele,gropile in drumul meu si lipsindu-mi ,sa zicem ,experienta este greu sa nu mai cad din cand in cand in ele..
..si aceste cazaturi bineinteles ca-mi provoaca rani..si astfel imi pierd din curajul de a mai calatori pe drumul meu insotita..ajung sa ma simt ca un nisip intr-o clepsidra..curg..ma pierd..sunt clipe uitate intr-o jumatate de sticla..
..si totusi nu e totul dupa cum vreau eu..si cineva se apropie..isi aminteste de mine..intoarce astfel clepsidra..si o iau iarasi de la capat..
..de aceea poate nu e drumul meu drept..pentru ca ma pierd in trecut, in visele mele, in momentele ce mi le doresc netraite si uitate. .traiesc in prezent, in trecut sau in viitor? Nici eu nu stiu..
..si astfel iar ajung de unde am plecat..nu e un cosmar...sau poate e?..poate tocmai eu sunt o aparitie a tuturor cosmarurilor mele..

sâmbătă, 19 aprilie 2008

..cladim vesnicia..

Frumusete de clipa,Nicolae Vasilcosvschi
Cineva spunea ca frumusetea trebuie sa moara, iar florile platesc cu frumusetea lor fiecare secunda.
Sunt atat de frumoase cand cresc, dar si foarte triste cand sunt rupte si mai traiesc doar cateva clipe.
Invata sa asculti florile, sa le admiri frumusetea, dar mai ales invata sa le protejezi, sa le hranesti cu dragoste si bucurie.


..cam asa ar putea suna un mesaj catre persoanele pe care le sarbatoriti astazi cu ocazia Floriilor..
..de multe ori am fost "nevoita" sa-mi fac nervi,sa ma supar pe mine,sa ascult melodii ale cutiutei mele muzicale,amintiri pentru a reusi sa trimit un mesaj care sa transmita intocmai ce simt si ceea ce vreau sa stie destinatarul ca simt..
..cel mai "greu"mi s-a parut cand am avut de urat La Multi Ani! prietenilor apropiati sau rudelor..stiu ca si o scurta urare ar fi fost de ajuns,dar simteam ca nu exprima tot..o simteam incompleta..caci trebuie sa fac o incursiune in ceea ce am acumulat in interiorul meu..si asta nu e ceva foarte usor..dar..
..cand trebuie sa impartasim sentimente trebuie sa fim asemeni orbului care nu ţine seamă de nimic, nu ascultă pe nimeni, ci ascultă de glasul inimii sale, de glasul cugetului său care-i spune: strigă tare să te audă!..
..asa ca nu ezitati niciodata sa faceti o urare de La Multi Ani!persoanelor dragi..va garantez ca nici un cadou nu valoreaza mai mult decat sa te stii inconjurat de petalele prieteniei intr-o zi atat de importanta..

duminică, 13 aprilie 2008

..lost in wind..



"Vantul, sfartecat de boala
imi atarna greu in maini
Plang si plang de oboseala
colindand din caini in caini

Si-mi smucesc din colb calcaiul...
Pasule, de ce ramai?
Poate-i drumul tau, dintaiul,
ce-ti atarna de calcai

Falcile cu scrasnitura
mi le strang si-n van asud
doar scrasnitul surd, de ura,
al maselelor l-aud

Nu-i cantarea cea mladie
cu vedenii vechi, de mit
...Cantule de drumetie
te urasc ca ai murit!"

am hotarat sa-mi incep aceasta povestioara vie cu "Vantul sfartecat de boala" a lui Nichita Stanescu pentru ca pare a fi partea sumbra a viziunii mele..si cum orice lucru are o parte vie si una stinsa am incercat sa "colaborez" cu marele poet incercand sa creez o viziune a sentimentelor.
pe la sfarsitul lui noiembrie,anul trecut,am hotarat sa fac o "expeditie"in parcul Copou,incercand sa am cateva momente ale mele ,doar eu si gandurile mele.era una dintre zilele alea cand simti ca va ninge.chiar dak stiam ca eram singura parca auzeam o voce,care incerca parca sa ma invaluie in mrejele sale.era vantul care dansa cu mine ca un copil care ma chema la joaca.in ziua aceea am inteles ca exista o viata in afara lucrurilor,si o forta extraordinar de binevoitoare imi spunea ca nu trebuie sa-mi fac griji niciodata...
acest mic filmuletz din colectia mea este o copie palida a realitatii,stiu,dar imi ajuta sa-mi reamintesc.am nevoie de aceste amintiri vii.
caci uneori e atata frumusete in lume.simt ca nu pot s-o iau..si inima mea este pe punctul sa cedeze.e ca si cum as fi legata la niste aparate care incearca sa ma tina in viata.acestea sunt reprezentate de o viata profesionala,de familie,de prieteni.
simt ca acest nou prieten al meu,vantul,ma poate conduce pe cararile pe care doar sufletul meu vrea sa ajunga.si simt ca voi ajunge si le voi strabate pe toate atat timp cat aceste aparate "medicale" ma vor tine in viata..



...nu stiam sa plang..



Lacrimile o napadisera, semn ca medicamentul intravenos isi facuse efectul...Dar oare erau lacrimi vii?...Oare ea simtea vantul care ii mangaia pletele?...Oare acele lacrimi ii topeau zambetul?...Oare...Oare prin acele lacrimi ea isi elimina zambetul?...sau oare reprezentau partea curganda a viselor ei spulberate de acea realitate cruda...

Acest oare ascunde multe..ascunde zambetul ei..ascunde viata si suflul ce o face sa fie comuna cu ceilalti..intr-adevar e deosebita prin felul ei de a infrunta viata..caci nu e puternica..caci nu vrea sa infrunte viata doar cu puterile ei..simte nevoia unui ajutor..si din pacate nu a unui suflet..ci a unui..supliment..

E un ajutor care o face sa se transforme..o ajuta sa-si inchida cu o mai mare putere portitza spre lumea ce o inconjoara..si asta nu face decat sa-i spulbere puterea de a trai..de a fi..de a exista..

Dar se pare ca acesta o face sa se simta mult mai bine,caci se afla in lumea ei..si doar aici poate vedea frumusetea pe care doar ea o doreste..este ceva ce se naste in sufletul ei si continua a crea legaturi doar cu ceea ce ea considera ca ar ajuta-o sa fie fericita..